Miercuri, 17.Octombrie.2018, 09:06:19 Bine aţi venit Vizitator


Timeless

Principală | Înregistrare | Logare | RSS
[ Mesaje noi · Membrii · Regulamentul forumului · Căutare · RSS ]
  • Pagina 1 din 1
  • 1
Moderatorul forumului: Toth  
Forum » Lumi Pierdute » Atlantis » Ultima insulă a vechiului continent atlantic - Antilia
Ultima insulă a vechiului continent atlantic - Antilia
TothData: Vineri, 11.Ianuarie.2013, 20:56:24 | Mesaj # 1
Elev
Grup: Administratori
Mesaje: 69
Reputaţie: 0
Status: Offline
Ultima insulă a vechiului continent atlantic - Antilia - încă mai exista în timpul lui Ştefan cel Mare!

Civilizaţiile primitive, care au dispărut fără să lase decât urme enigmatice ale trecerii lor prin istorie, au o legătură indirectă cu insulele şi cu pământurile întinse înghiţite de apele mărilor în timpuri imemoriale – fapte cărora omul secolului 21, supus unui raţionalism înverşunat, le neagă de regulă autenticitatea existenţei, declarându-le simple baliverne. Cu toate acestea, descoperirea construcţiilor ciclopice şi a temeliilor submarine în largul insulei Bimini, la optzeci de kilometri est de Miami, Florida, constituie un argument serios pentru cei tentaţi să creadă în existenţa Atlantide . Pentru foarte mulţi, chestiunea a părut pe deplin limpezită: Bimini este o rămăşiţă a continentului descris de Platon. Pentru alţii – în special amintim aici pe profesorul Doru Todericiu – ar fi în realitate vorba doar de o colonie a Atlantidei. În orice caz, pare astăzi un adevăr limpede că Atlantida a existat şi suntem convinşi că cercetările viitoare nu vor face decât să confirme tezele pe care le susţin astăzi tradiţionaliştii. Faptele pe care le vom înfăţişa în cele ce urmează merită, fără îndoială, să fie luate în considerare, întrucât s-ar părea că există dovezi că ultima insulă a continentului Atlantida a dispărut abia în secolul al 15-lea!

Insula din mijlocul Oceanului Atlantic .

La începutul secolului al 14-lea, exista o insulă în Oceanul Atlantic, pe nume Antilia, situându-se la paralela 28. Tradiţia spune că, alungaţi de invazia arabă din secolul al 8-lea, numeroşi creştini spanioli şi-au căutat refugiul în mijlocul oceanului, “într-un loc de care lumea n-a ştiut nimic înainte de anul 1500″. Celebrul glob al cosmografului Martin Behaim, confecţionat şi desenat de acesta în 1492 pentru oraşul Nurnberg, cuprinde şi următoarea adnotaţie scrisă în germana veche: “În anul 734 de la Christos, când toată Spania a fost năpădită de blestemata seminţie a africanilor, atunci şi pe insula Antilia, numită de spanioli Septe citade («Cele şapte cetăţi»), care este înfăţişată aici, s-au aşezat un arhiepiscop de Porto, şase episcopi şi o sumedenie de creştini, bărbaţi şi femei, care fugiseră din Spania pe tot felul de ambarcaţii şi s-au aşezat aici cu animalele şi cu tot avutul lor. Din întâmplare, în 1414 o corabie spaniolă a ajuns foarte aproape de insulă”. Profesorul Paolo Toscanelli, eminentul cartograf din Florenţa, menţiona existenţa Antiliei în mijlocul Oceanului Atlantic. El dă chiar şi distanţele aproximative, sugerând că ar trebui socotite “26 de spaţii de la Lisabona până în Quinsay (China) şi 10 spaţii din Antilia până în Cipangu (Japonia)”. Un “spaţiu” însemna un interval de un meridian, cam 250 de mile marine sau cinci grade. Pe globul lui Martin Behaim, inspirat fără îndoială de harta lui Toscanelli, Antilia este aşezată la 330 de grade, iar Lisabona la 15. M. d’Avezac menţionează că Antilia era cunoscută, reperată şi frecventată în secolul al 15-lea. Toscanelli, adaugă el, scrisese la curtea Portugaliei: “…această insulă de care aveţi cunoştinţă şi pe care o numiţi Cele şapte cetăţi…”

Insula Antilia, in stanga hartii, intr-o harta din 1455

Legenda locuirii insulei.

Fiul lui Cristofor Columb, Fernand, în cartea Viaţa tatălui meu, preciza şi el: “Unii portughezi o însemnau pe hărţile lor sub numele de Antilia, deşi nu se potrivea cu poziţia dată de Aristotel. Pe toate hărţile acestora insula se află la aproape 200 de leghe spre vest de Canare şi de Azore, în linie dreaptă. Toţi cartografii aceştia susţineau cu tărie că insula Antilia nu era alta decât cea ştiută în vechime sub numele de Cele şapte cetăţi, unde s-au refugiat portughezii când Spania i-a fost smulsă de sarazinii necredincioşi lui don Roderigo, adică în anul 714 de la Christos… Şapte episcopi au întemeiat pe insula aceasta şapte cetăţi şi, cum nu voiau ca vreunul din oamenii care erau cu ei să se întoarcă în Portugalia, unde fără îndoială că maurii i-ar fi silit să treacă la credinţa lor cea spurcată în Mahomed, au ars toate corăbiile cu care veniseră, până la ultima funie şi până la ultimul căpătâi care ar fi putut sluji la înjghebarea unei corăbii…” Fernand Columb aminteşte că pe vremea stăpânirii infantelui Henric cel Tânăr o corabie a ajuns până în Antilia, iar marinarii au debarcat şi au mers la biserică, unde slujba se ţinea după regulile creştine.
În secolul 16, insula Antilia a dispărut . S-ar părea deci că insula aceasta a existat cu adevărat în largul Madeirei, lucru atestat în secolul al 16-lea de Petru din Medina, autorul celebrului Tratat de arta navigaţiei, în care afirmă: “Nu departe de insula Madeira se mai afla încă o insulă, care se numea Antilia şi care astăzi nu se mai vede… Într-un Ptolemeu care fusese trimis papei Urban am găsit insula aceasta şi următoarea lămurire: „Această insulă Antilia a fost descoperită pe vremuri de portughezi, dar astăzi nimeni nu mai reuşeşte să-i dea de urmă, oricât ar căuta-o. Acolo erau oameni care vorbeau limba spaniolă şi se zice că se aşezaseră pe insula aceea fugind din calea maurilor care au năvălit în Spania pe vremea regelui Roderigo, ultimul care a stăpânit în Spania în timpurile goţilor. Acolo se află un arhiepiscop şi şase episcopi şi fiecare din aceştia are cetatea lui, aşa că multă lume numeşte insula aceasta Cele şapte cetăţi. Toţi oamenii păstrează cu străşnicie legea creştină şi trăiesc în cel mai mare belşug care se poate închipui”.

Insulă distrusă de cutremurele din zona Atlanticului? În Ptolemeul pomenit de Petru din Medina, insula Antilia are 87 de leghe lungime şi 28 de leghe lăţime, având axa longitudinală orientată pe direcţia nord-sud. Calculând după sistemele de astăzi, ar fi fost situată pe aceeaşi paralelă cu Gibraltarul, la 36 de grade şi jumătate latitudine. Era deci cunoscută din secolul al 2-lea al erei creştine şi avem toate motivele să credem că a existat în realitate, fiind înghiţită de apele mării în timpul distrugătoarelor cutremure care au zguduit Portugalia de-a lungul secolului al 15-lea. Asemenea cataclisme nu sunt rare în Atlantic şi sunt numeroase cazurile apariţiei unor insule vulcanice, cel mai recent fiind acela din 1956, când la extremitatea insulei Fayal a apărut o alta insulă, urmată la scurt timp de un istm care le uneşte şi astăzi.

Insula Antilia = ţara făgăduinţei pentru refugiaţii creştini spanioli din sec. al 8-lea. Iar dacă episcopii de odinioară au fost în stare să mobilizeze pe credincioşi la zidirea atât de rapidă a şapte cetăţi într-o insulă nelocuită, e neîndoielnic că munca aceasta ciclopică a fost uşurată şi de găsirea la faţa locului a materialelor care parcă nu aşteptau decât sosirea lor şi care nu erau, în realitate, decât resturi ale oraşelor sau satelor de pe înfloritoarea insulă Poseidonis (numită şi Atlantis sau Atlanta). Mergând mai departe în planul conjecturilor logice, putem crede că hotărârea nou-veniţilor de a-şi arde corăbiile ca să nu se mai poată întoarce în Europa indică faptul că aceştia ajunseseră în paradisul pământean, în Elizeul apusean sau în Pământul Făgăduinţei, ţara primilor Părinţi Iniţiatori. Aceste indicii, oricât ar părea ele de slabe pretenţioşilor “raţionalişti”, ne fac să înclinăm spre ipoteza că Antilia era o porţiune a Atlantidei, scăpată ca printr-un miracol cataclismului general de acum 12 milenii, ca să dispară şi ea pentru totdeauna pe la anul 1550.

Insula Antilia = Atlanta? Numele acesta neobişnuit, de Insulele Norocului, este plin de surprize şi nu este izolat de anumite fenomene care se interferează cu «Misteriosul Necunoscut». Cu mult înainte de călătoriile întreprinse de Cristofor Columb sau de Cabral, se vorbea despre o insulă numită Brazilia, care s-ar fi aflat, după unii, la nord-vest de San Brandan, iar după alţii între Antilia şi Insula Oilor. Imensul teritoriu descoperit şi luat în stăpânire de Vincent Pinzon şi de Cabral a fost numit iniţial Pământul Sfintei Cruci, căpătând apoi numele de Brazilia (în limba portugheză Brasil), rezultat din derivarea cuvântului braza («jăratic»), care desemna culoarea specifică, de un roşu aprins, a coastelor acestui teritoriu, datorată pădurilor nesfârşite şi dese de arbori de Pernambuco. Astfel, numele Braziliei semnifică roşul şi să nu uităm că locuitorii Lumii Noi au fost numiţi piei roşii, din cauza nuanţei aparte a epidermei lor. Etimologia numelui insulei Antilia este încă şi mai curioasă. La baza acestuia stă forma ante-ilia, adică insula din faţă, deci pământ necunoscut, sau insula dinainte, adică cea mai veche, cu alte cuvinte, Atlantida! Este etimologia cea mai plauzibilă, cu atât mai mult cu cât citim pe o hartă din 1445: “Această insulă este numită Antiliis, iar Platon, care a fost un mare şi preaînvăţat filozof, ne încredinţează că era aproape tot atât de întinsă ca Africa…”

Antilia şi “Misteriosul Necunoscut”.

Hărţile marine din Evul Mediu aşezau Antilia într-un grup numit “Insule de novo reperte” sau “Insulele noilor descoperiri”, adică Antilia, Royollo, Man Satanaxia şi Tanmar. Arhipelagul acesta nu avea nimic comun cu Azorele, Madeira sau Canarele, care erau bine cunoscute şi nu suscitau niciun fel de dubii, astfel încât trebuie să considerăm că existenţa lui era o plăsmuire sau că, mai curând, insulele sale se scufundaseră în ocean, fie toate o dată, fie pe rând. Cât despre insula Man Satanaxia, aici denumirea acesteia se pretează la interpretări ce ţin în cel mai înalt grad de «Misteriosul Necunoscut». Man Satanaxia înseamnă Mâna lui Satan şi insula aceasta este denumită de ilustrul cartograf veneţian din Evul Mediu, Domenico Mauro Negro, insula Mana, iar de Beccaria Satanagio, pentru ca Bianco să-i spună Satanaxio, ceea ce sugerează şi puterea magică a termenului mana, acesta însemnând atât “bărbat”, (Mann are această semnificaţie în toate limbile germanice, indiferent de micile variaţii fonetice), cât şi ideea unei mâini diabolice care iese din apele mării – cuvântul latinesc manus a trecut, în forme uşor diferite, în toate limbile romanice, însemnând “mână”. Să fie vorba de o insulă fermecată? N-ar fi chiar o aberaţie să luăm în seamă şi asemenea supoziţie, dar mai curând ni se pare plauzibilă varianta că insula era rezervată vrăjitoriilor, unde bărbaţii îşi exercitau, la adăpost de priviri indiscrete, puterile neobişnuite, insula Omului iniţial, buricul pământului, aşa cum pentru celţi era în epocile precreştine insula Man din Marea Irlandei. Aşa că iată-ne din nou în Atlantida, Tărâmul Făgăduinţei, ţara primilor Părinţi Iniţiatori! Şi să nu uităm că Man Satanaxia ar putea evoca şi imaginea unui pământ care răsare din ape, dispare, se arată apoi iarăşi ca o adevărata insula-fantomă, fenomen vulcanic frecvent, specific tocmai Oceanului Atlantic, care acoperă imensul şi fabulosul imperiu al atlanţilor…



Ab aeterno
 
Forum » Lumi Pierdute » Atlantis » Ultima insulă a vechiului continent atlantic - Antilia
  • Pagina 1 din 1
  • 1
Căutare: